OPERAȚIA PERSONALIZATĂ A CATARACTEI
Operatia de cataracta este interventia chirurgicala cea mai practicata din lume.
Anual se opereaza cca 3 milioane de cataracte in SUA si cca 4 milioane in Europa. In Romania numarul interventiilor este de cca 50000/an (fata de cifra ideala de 120000, din motive socio-economice).
Operatia de cataracta este in acelasi timp si cea mai de succes procedura chirurgicala din medicina intrucat, mai mult decat restabilirea completa a functiei vizuale, aceasta operatie face acest lucru la un nivel superior celui de dinainte de aparitia cataractei.
Fata de acum 10-20-40 de ani, interventia de cataracta nu-si mai propune doar o simpla inlocuire a cristalinului natural cataractat.
Operatia moderna a cataractei poate si trebuie sa faca mai mult decat atat si anume sa optimieze refractia oculara la cotele cele mai inalte.
Multi bolnavi spun dupa operatie: “asa de bine nu am vazut nici in tinerete!” si, dincolo de entuziasmul firesc legat de recapatarea vederii, este adevarat.
Pentru asta insa operatia trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
A. Pregatirea preoperatorie:
Printr-o discutie atenta cu bolnavul se contureaza modul de viata, profilul profesional, eventualele hobby-uri in functie de care se alege un cristalin monofocal,( vedere foarte clara la distanta si ochelari de aproape), sau multifocal (vedere buna si la distanta si la aproape, dar cu anumite limitari ale indicatiilor).
Pentru a alege cum trebuie intre cristalinul monofocal si cel multifocal se impun urmatoarele investigatii:
– OCT de macula; o macula afectata de diabet contraindica formal implantarea de cristalin multifocal,
– ecografie mod B, in special in cazurile avansate in care vizualizarea FO este dificila.
– microscopie speculara – evalueaza calitatea corneei.
– topografia oculara cu sistemul cel mai perfectional: disc placido + camera rotativa Scheimpfluge pentru analiza de finete a ambelor fete ale corneei.
Aparatul se numeste OCULUS PENTACAM HR si de cateva luni exista si in Pitesti.
In cazul cristalinelor torice, indicate in astigmatismele mai mari de o dioptrie, calculul puterii dioptrice si al axului in care trebuie pozitionat cristalinul artificial in sacul capsular este foarte important pentru atingerea dioptriei tinta postoperatorii. Daca aceasta este zero sau foarte aproape de zero vederea dupa operatie va fi de o calitate exceptionala, mai buna chiar decat in tineretea pacientului, datorita anihilarii astigmatismului pe care acesta il avea din nastere.
Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar sa cunoastem astigmatismul total corneean si nu doar pe cel keratometric (inregistrat de keratometrul din dioptron).
Insa astigmatismul total poate fi cuantificat doar de topograful cornean cu camera Scheimpfluge de care vorbeam mai sus.
In fapt opinia unanima a expertilor este ca topograful corneean cu sistem dublu: disc Placido si camera rotativa Scheimpfluge este indispensabil pentru a putea practica o chirurgie cu adevarat premium a cataractei.
Acest aparat ne arata printre altele:
– Astigmatismul total corneean si axul real al cilindrului.
– Daca pacientul are sau nu un Keratokonus (chiar in primele faze ale bolii).
– Cuantumul aberatiei de sfericitate a corneei pentru alegerea unui cristalin asferic cu aberatie negativa sau neutra.
– Marimea aberatiei corneene de grad trei numita COMA; un nivel al acestei aberatii mai mare de 0.32μ contraindica implantarea cristalinului multifocal.
– Cuantumul total al HOA ( aberatii corneene de nivel inalt), lucru iarasi esential in alegera sau nu a unui implant multifocal.
B. Anestezia
Moderna, eleganta si sigura pentru pacient este anestezia topica (fara injectie, doar cu picaturi). Se practica in putine locuri din tara, dar se efectueaza si in Pitesti.
Elimina riscurile injectiei ( hematom, compresiune pe glob, perforatie de glob, afectarea unui muschi oculomotor etc.)
C. Operatia propriuzisa.
a. Inciziile in cataracta sunt acum de 2.2 mm sau chiar mai putin (1.8; 1.6 sau chiar 1.3mm).
Cele mai bune si sigure cristaline nu intra prin incizie mai mica de 2.2 mm care ramane astfel inca standardul .
Este necesar ca, in caz de astigmatism de +0.5- 1D ( peste care se indica cristalinul toric), incizia sa fie plasata pe meridianul cel mai refringent.
La toate operatiile efectuate la clinica si la multe din cele practicate la spital plasez astfel incizia.
Scopul este de a nu mari, ba chiar de a reduce astigmatismul preoperator.
Pentru acest deziderat chirurgul trebuie sa se plaseze in pozitia optima in jurul mesei de operatie pentru interceptarea meridianului vizat.
b. folosirea instrumentelor coaxiale (care intra prin incizie sub un mm in primele etape ale operatie- efectuarea capsulorexisului).
c. stapanirea tehnicilor operatorii uzuale si de avarie ( in caz de complicatii), ajuta chirurgul cu mare experienta ( mii de operatii efectuate).
d. facoemulsificarea eficienta a cristalinului cu utilizarea unei cantitati cat mai mici de ultrasunete pentru a stresa cat mai putin structurile oculare ( cornea in primul rand, dar nu numai).
e. folosirea unor materiale de calitate, premium ( viscoelastice, BSS, coloranti vitali,etc).
D. Structura si inzestrarea blocului operator.
Ochiul este in mod particular vulnerabil la infectie.
De aceea sala de operatie si tot blocul operator sunt in mod ideal tapetate complet (podea+pereti) cu linoleum chirurgical special, cu proprietati antiseptice si antistatice, dispus continuu , fara baghete sau coltare .
Tavanul fals este metalic, neimpregnabil.
In acest fel fiecare centimetru patrat de suprafata poate fi curatat si dezinfectat, proces ce are loc de fiecare data inaintea unei sesiuni de interventii chirurgicale.
In plus, in clinica pe care o conduc, dispunem de un nebulizator ce imprastie aerosoli cu substante bactericide, virulicide si fungicide in tot blocul operator cu 1-2 ore inainte de inceperea operatiilor.
Ventilatia salii de operatie trebuie sa fie cu aport de 100% aer proaspat si filtre HEPA.
Debitul instalatie este necesar sa asigure intr-o ora cel putin 20 de primeniri complete ale aerului din sala de operatie ( odata la 3 minute), iar presiunea pozitiva creata face ca nimic din jurul salii de operatie sa nu patrunda in interiorul acesteia .
Sterilizarea este de asemenea de o importanta cruciala.
Instrumentele se sterilizeaza fie la sterilizatorul rapid cu abur fie la pupinel si sunt ambalate in pungi ce le asigura sterilizarea cel putin o luna.
Este de dorit ca structura sterilizarii sa cuprinda 3 incaperi distincte: curata, semicurata si “murdara” pentru desfasurarea optima a procesului.
Caloriferele din blocul operator trebuie sa fie de tip “ HYGIENE”, adica sa permita stergerea si dezinfectarea nu doar a suprafetelor exterioare dar si a celor interioare.
De asemenea toate circuitele trebuie bine gandite pentru evitarea intersectarilor curat- murdar, medic- pacient, preoperator-postoperator, etc.
In concluzie pentru a practica o chirurgie cu adevarat premium a cataractelor sunt necesare extrem de multe dotari, o organizare minutioasa a activitatii si o experienta chirurgicala foarte mare.
Putine unitati de profil indeplinesc toate conditiile discutate mai sus chiar si in Bucuresti.
De 2 ani insa puteti beneficia de operatie, cu adevarat premium, chiar in Pitesti.
Ochii sunt pretiosi si trebuie tratati cu respect.