Ce este cristalinul artificial

In structura ochiului intra patru medii refringente responsabile cu focalizarea luminii pe retina si cu formarea imaginii: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros. Impreuna ele fromeaza sistemul de lentile al analizatorului izual cu o putere refractiva totala de aproximativ de 59 de dioptrii dintre care doua treimi sunt asigurate de cornee. Cristalinul are si o putere refractiva de numai 20 de dioptrii insa spe deosebire de cornee el este si capabil sa isi modifice raza de curbura si numarul de diptrii in cadrul procesului de acomodare si sa asigure si o vedere tot atat de clara a obiectelor indiferent la ce distanta se afla de ochi.

Pierderea proprietatilor cristalinului ca urmare a opacifierii sale de exemplu, duce la cautaea de alternative compensatorii viabile care pot asigura si o functionalitate cat mai buna si cat mai normala a analizatorilor. Dintre acestea cele mai bune raman cristalinul artificial sintetic care se implanteaza in interiorul ochiului cu scopul de a inlocui puterea refractiva a cristalinului natural.

Istoria cristalinului artificial este legata de evolutia metodelor de tratament pentru cataracta. Primele interventii chirurgicale in scopul acesta lasau pacientii cu un ochi afak si necesitau corectie cu ochelari cu dioptrii foarte mari care erau suportati cu greu de pacienti din cauza aberatiilor optice pe care le produceau. Consultand fosti piloti militari care au activat in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, oftlamologul britanic Howard Ridley a observat si ca fragmentele de polimetacrilat ajunsese in ochii lor in urma exploziei parbrizelor avioanelor insa nu au provocat reactii de rejectie. Profitand de aceasta compatibilitate ele l-a utilizat pentru a face primul cristalin artificial care a fost implantat prima data in anul 1949.

Incepand din momentul acela au fost puse si bazele unei intregi industrii centrate pe crearea unui produs care se poate apropia cat mai mult de proprietatile pe care le are cristalinul natural si care sa fie transparent, biocompatibil si usor de prelucrat pentru a se obtine o anumita putere refractica si o durata de viata mai lunga. In prezent principala provocare este sa se obtina un produs care sa asigure doar puterea sa refractiva si capacitatea sa de acomodare.